28.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlguţa Vasilescu a devenit pesedistă

Olguţa Vasilescu a devenit pesedistă

Lia Olguţa Vasilescu, deputată de Dolj şi unul dintre membrii fondatori ai PRM, a devenit pesedistă cu acte în regulă. Anunţul a fost făcut ieri la Craiova de preşedintele PSD, Mircea Geoană, care a calificat venirea Olguţei Vasilescu în partid drept un „câştig net“.

Aflată la al doilea mandat de deputat obţinut pe listele PRM, Lia Olguţa Vasilescu ocupa până ieri şi funcţia de preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, funcţie pe care a pierdut-o odată cu venirea sa la PSD. Potrivit deputatei, negocierile pentru trecerea la PSD au început încă de acum un an, în tot acest timp fiind contactată de reprezentanţi ai tuturor partidelor cu excepţia UDMR. Vasilescu a declarat că preşedintele Mircea Geoană a convins-o să treacă la PSD, evitând să precizeze care au fost motivele plecării sale din formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor. „De un an m-am gândit să fac acest pas. Domnul preşedinte Mircea Geoană m-a convins şi îmi pare bine că mă alătur acestui partid. M-au contactat toate partidele, mai puţin UDMR, începând de anul trecut“, a spus deputata Vasilescu. Ex-peremista a mai spus ieri că nu are ca obiectiv ocuparea unor funcţii în PSD, venirea sa în formaţiunea social-democrată însemnând chiar pierderea unor funcţii din Camera Deputaţilor: cea de preşedinte al Comisiei de Învăţământ şi cea de secretar al Comisiei de Regulamente.

Articolul din Tricolorul a pus capac

Despre cauza plecării sale din PRM, Lia OLguţa Vasilescu nu a dorit să comenteze decât că mişcarea era una aşteptată în rândurile peremiştilor de când în ziarul PRM Tricolorul a apărut un articol defăimător la adresa sa. Deputata i-a mulţumit lui Corneliu Vadim Tudor pentru sprijin şi a adăugat că nu va riposta unor eventuale atacuri venite din partea foştilor colegi din PRM.

„Sunt chestiuni personale. Cred că se aşteptau la acest lucru încă de acum un an, când au scris de mine în Tricolorul“, a spus Olguţa Vasilescu. Proaspăta pesedistă a menţionat că este posibil ca membri ai organizaţiei naţionale de tineret a PRM, pe care o conduce din 2000, să o urmeze la PSD, dar plecarea sa către social-democraţi nu este o tentativă de scindare a partidului lui Vadim.

Geoană o vrea pe Olguţa la centru

Prezent alături de deputata de Dolj în sediul organizaţiei judeţene a PSD, preşedintele Mircea Geoană a declarat că trecerea Olguţei Vasilescu la PSD este un „câştig net pentru partid“, aceasta fiind un exponent al noii generaţii de politicieni. Geoană a exclus posibilitatea ca Vasilescu să conducă filiala doljeană a PSD, specificând faptul că aceasta are „un traseu clar la nivel naţional“. „E primită cu foarte multă bucurie în partid. Va fi cooptată inclusiv la nivel central, în funcţii pe măsura reputaţiei. E un câştig net pentru partid şi pentru mine e o plăcere şi o onoare. Nu m-am îndreptat către sigla politică a Olguţei Vasilescu, ci către talentul politic şi capacitatea ei de comunicare publică“, a spus ieri Geoană.

Sprijin politic retras

Deputatul Ioan Aurel Rus, liderul de grup al PRM în Camera Deputaţilor, a anunţat ieri în plen că partidul condus de Corneliu Vadim Tudor îi retrage sprijinul politic Olguţei Vasilescu, înlocuind-o din funcţia de preşedinte al Comisiei de Învăţământ. Potrivit NewsIn, Rus a precizat că decizia a fost luată încă de la începutul săptămânii, propunându-l în locul deputatei pe Paul Magheru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII